Târgul de joburi si stagii
Pe data de 02.10.2024 am avut plăcerea de a participa la “Târgul de joburi si stagii de practica pentru studenti si absolventi” organizat de Universitatea Dunarea de Jos-Galați, unde am fost placut surprinsi de interacțiunea cu un număr impresionant de studenți care și-au manifestat interesul față de compania noastră. Ne bucură să vedem entuziasmul și dorința lor de a-si construi o carieră de succes alături de noi si le mulțumim celor care au venit în număr mare la standul nostru și care au luat în considerare oportunitățile pe care le oferim.
Pentru cei care nu au avut ocazia să ne lase CV-ul lor la târg, îi așteptăm să ne trimită documentele pe adresa de e-mail : hr@ro.heinenhopman.com. Cautam tineri talentați și dedicați, care doresc să își construiască o carieră solidă într-o companie de renume internațional.
Heinen& Hopman Romania sprijină si imbratiseaza astfel de inițiative locale, care sunt de un real ajutor atât pentru viitorii angajați, cât și pentru mediul economic din regiune. Totodata este esențial să existe o legătură puternică între mediul universitar și companii, pentru a facilita tranziția tinerilor de la studii către o carieră de succes.
Suntem încântați de faptul că piața muncii din Galați se află într-o continuă schimbare și dezvoltare, oferind astfel reale oportunități pentru tinerii absolvenți. Ne bucurăm să vedem că există o deschidere din ce în ce mai mare pentru talentele noi și că tinerii gălățeni au din ce în ce mai multe opțiuni în construirea viitorului profesional.
Mulțumim Universității Dunarea de Jos- Galați pentru invitație și pentru organizarea acestui eveniment de succes. Așteptăm cu mare interes următoarea ediție și suntem nerăbdători să continuăm colaborarea cu tinerii talentați din regiune.